Starea vremii pe telefon – Aplicații meteo recomandate

aplicatii meteo - Starea Vremii

Este foarte confortabil să știi starea vremii, însă cu atâtea aplicații meteo existente, pe care să o alegi?

Indiferent că pleci la un drum lung sau numai până la serviciu, cunoașterea condițiilor meteo te ajută să te pregătești corespunzător. Cum smartphone-urile sunt tot mai la îndemână, cu aplicația potrivită, condițiile meteo pot fi aflate extrem de ușor.

Ca utilizator de Android m-am obișnuit cu widget-ul HTC integrat ce arăta starea vremii. După ce mi-am schimbat telefonul, am simțit imediat lipsa widgetului meteo. Fară să acord prea multă importanță mi-am instalat aplicația AccuWeather.

Recent m-am apucat să mai scot din aplicațiile pe care le utilizez foarte puțin și am observat că AccuWeather avea trei procese deschise. Cum asta nu ar fi fost suficient am observat că aplicația cere permisiuni legate de apelurile telefonice. Și nu e vorba că sunt paranoic, dar de ce ar avea nevoie o aplicație care afișează starea vremii de acces la agenda mea telefonică?

Chestiunile acestea m-au determinat să caut o aplicație meteo alternativă, care nu cere mai multe permisiuni decât trebuie și dacă se poate, să nu afișeze reclame. Într-un final, am decis să văd cum stau lucrurile și pe alte platforme mobile decât Android.

Starea vremii pe Android

aplicatii meteo - Wetter Android App

După ce m-am jucat cu AccuWeather, Yahoo! Meteo, și alte câteva aplicații meteo care au vrut acces la agenda telefonică, am găsit Wetter.com. Nu are nevoie de multe permisiuni, și widget-ul nu necesită multe resurse pentru a fi afișat.

După mai bine de două săptămâni de teste, pot spune că dintre toate aplicațiile tip meteo pentru Android pe care le-am testat, cu Wetter activ telefonul continuă să se miște bine. Aplicația afișează uneori reclame în germană (nu apar tot timpul), dar oferă prognoza pe șapte zile și nu prea dă greș.

Îmi place că găsește și orașe mai mici, iar acestea pot fi memorate și accesate rapid dintr-un meniu poziționat în partea superioară. O funcție pe care am găsit-o în Wetter și pe care nu am întâlnit-o la alte aplicații similare este afișarea orelor la care răsare și apune soarele. O altă soluție similară pentru Android, ceva mai versatilă dar care parcă nu se mișcă la fel de bine ar fi Sense Analog Clock Widget.

Prognoza meteo pe Windows Phone

aplicatii meteo - Weather Tile WPWeather Tile mi s-a părut cea mai simpatică aplicație meteo pentru  Windows Phone (dintre cele testate), are dimensiuni reduse, vine fără reclame și are nevoie doar de conexiunea la internet.

Prognoza este afișată pentru aproximativ o săptămână, se pot seta mai multe orașe preferate și oferă și posibilitatea de a afișa un tile/widget pe ecranul principal. Am apreciat că găsește și orașe mai mici.

Mai mult, aplicația poate genera o diagramă cu starea vremii pentru următoarele 48 de ore, care este foarte ușor de urmărit. Weater Tile mi-a plăcut cel mai mult dintre toate aplicațiile testate, și mi-ar plăcea și pentru Android așa ceva. Se pare că mult contestatul Windows Phone Store oferă super aplicații, și gratuite.

Condițiile meteo pe iPhone

aplicatii meteo - Weather + iOS AppM-am uitat după o aplicație ce afișează starea vremii pentru iPhone, dar pentru că nu am avut un astfel de telefon pentru a testa efectiv, am lăsat-o baltă. Așa că o să mai întreb în rândul utilizatorilor de iPhone ce aplicație folosesc pentru a afla condițiile meteo și voi reveni cu noi completări.

Ca o primă impresie, Weather + Free pare ok din punct de vedere al confidențialității, dar are 170MB, ceea ce mi se pare extrem de mult pentru o aplicație ce afișează vremea.

Starea vremii fără o aplicație meteo instalată

Și totuși este neapărat necesară utilizarea unei aplicații dedicate pentru a afla prognoza meteo? Nu, se poate și fără o aplicație instalată, însă dacă verifici condițiile meteorologice frecvent o aplicație îți poate scuti mult timp.

În cazul în care nu dorești să utilizezi sau nu ai instalată o aplicație ce afișează condițiile meteo, e bine să știi că le poți afla rapid printr-o căutare de genul “weather oraș” sau “starea vremii oras” pe google. O Astfel de căutare îți va returna direct în rezultatele  google condițiile meteorologice în momentul respectiv, fără să fie nevoie să mai vizitezi alt site. De exemplu: starea vremii bucuresti, starea vremii timisoara, weather bucuresti  etc.

Tu ce aplicație folosești pentru a avea mereu la îndemână starea vremii pe telefon?

Articole Similare

9 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *