Este posibilă recuperarea de date de pe SSD?

Imediat după apariția SSD-urilor circula ideea că odată defectate, datele de pe ele nu se mai pot recupera. Despre atuurile SSD-urilor am mai scris iar unul dintre avantejele lor majore e că sunt mai rezistente decât hard-disk-urile la șocuri. În ciuda fiabilității lor ridicate, problema principală care se pune este cât de ușor se pot recupera datele de pe SSD în eventualitatea unei defectări.

Cum funcționează un SSD

Pentru a înțelege problemele ce pot cauza defecțiuni SSD-urilor este important să înțelegi felul în care acestea funcționează. Spațiul de stocare pe SSD-uri îl constituie 8 sau 16 cipuri de memorie FLASH. Scrierea datelor pe SSD este coordonată de către controller după un algoritm și se face pe toate flash-urile simultan (de aici și viteza de scriere/citire foarte mare).

Probleme apar dacă unul dintre cip-uri are un defect de fabricație sau o problemă de natură tehnică, caz în care anumite porțiuni sau chiar tot discul poate deveni nefuncțional.

Afirmația că datele nu se pot recupera de pe discurile SSD este totuși valabilă pentru discurile ce au controller Sandforce, fiindcă acestea criptau datele înainte de scriere. Pentru SSD-urile de generație nouă, această afirmație nu prea mai este valabilă.

Tipuri de defecte ale SSD-urilor

Defectele logice se referă la anomaliile ce apar atunci când doar anumite date sau porțiuni ale discului nu pot fi accesate. În acest caz anumite soft-uri specializate se pot dovedi utile pentru recuperarea datelor.

Defecte fizice sunt hibele ce determină ca întregul disc să fie inaccesibil sau nerecunoscut de către sistem. Recuperarea datelor se face în acest caz desfăcând cipurile de pe circuitul discului, prin copierea datelor de pe fiecare cip în parte și punerea acestora cap la cap. Din câte văd, momentan există o singură firmă din București care deține aparatura necesară pentru recuperarea datelor de pe SSD, BIT Consulting.

Recuperare Date SSD
Recuperare Date SSD, cipuri demontate de pe PCB (@BIT Consulting)

În concluzie, este adevărat că discurile Solid State sunt mai rezistente la șocuri mecanice decât hard-disk-urile, însă sunt ceva mai sensibile la șocurile de natură electrică. Din fericire noile generații de astfel de discuri sunt tot mai fiabile, cu 1 milion de ore MTBF (timp mediu între defectări) ceea ce înseamnă că dacă nu se defectează în primele luni de folosință vor rezista foarte mult timp. Altfel, în cazul unei defecțiuni logice sau fizice există și în România specialiști care te pot ajuta să îți recuperezi datele.

Articole Similare

7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *