Plugin AntiSpam pentru WordPress de la BitDefender

Spam-ul sau mesajele nesolicitate sunt atât de răspândite încât au devenit ceva obişnuit, în ciuda instrumentelor dezvoltate în permanenţă şi care folosesc algoritmi şi metode din ce în ce mai variate. Recent m-am confruntat cu problema apariţiei multor mesaje de acest tip în comentariile blogului şi am decis să rezolv situaţia.

În trecut am folosit Akismet (dar am renunţat din cauza false-positives), apoi Bad Behaviour care în ultima vreme nu prea mai făcea faţă şi am ales să caut ceva nou. Aşa am ajuns la un plugin în curs de dezvoltare, Bitdefender AntiSpam pentru WordPress.

L-am testat o perioadă în paralel cu Bad Behaviour, şi a scăpat un comentariu spam.  Apoi l-am testat fără altă soluţie antispam şi a mai scăpat câte un mesaj, dar  am observat că scapă din ce în ce mai puţine (mesajele detectate sunt marcate cu [Bitdefender SPAM] ).

Plugin-ul este încă în stadiu beta, deci este în curs de perfecţionare. La mine a rulat stabil şi nu pot spune că am observat ceva care să mă supere. Le-am sugerat celor care se ocupă de dezvoltarea plugin-ului (asblog@labs.bitdefender.com) că ar putea îmbunătăţi interfaţa şi deja au implementat ce le-am recomandat în versiunea 0.5. 🙂

Cum funcţionează?

De fiecare dată când un vizitator al blog-ului va apăsa submit sau post, commentariul este verificat prin serverele Bitdefender. Dacă serverul decide că mesajul este unul spam este marcat ca atare, altfel el va fi afişat pe blog sau păstrat în moderare (depinde de cum este setat de administrator în WordPress).

Instalare:

1. Din WordPress Dashboard / Plugins se alege Add New;

2. Upload şi se alege arhiva salvată în prealabil În calculator;

3. Install şi apoi Activate;

4. Introduceţi o adresă de mail validă în campul BitDefender Client ID.

În concluzie, dacă aveți nevoie de o soluție care să blocheze mesajele nesolicitate pentru platforma WordPress, plugin-ul AntiSpam de la Bitdefender își face bine treaba și merită încercat. Pentru a avea o imagine de ansamblu vă invit să citiţi şi articolele BitDefender AntiSpam Solution for WordPress scris de Eugen, BitDefender AntiSpam for WordPress – Primele Impresii scris de Radu şi Solutia Antispam de la Bitdefender concureaza cu Akismet.

Descărcare: Bitdefender AntiSpam pentru WordPress

Feedback: asblog@labs.bitdefender.com

—————————————————————–

Update: Am scos Bad Behaviour şi în patru ore am primit 63 comentarii spam :). Rata de detecţie e 100% pe modul normal. Cu toate acestea cred că o să reactivez Bad Behaviour pentru a reduce traficul inutil făcut de roboţi.

3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.