Adaptorul grafic, cunoscut și ca accelerator grafic, adaptor video, controller video sau placă video este componenta electronică ce produce imaginea afișată pe monitor.
Ce este un accelerator grafic?
Într-un calculator, majoritatea instrucțiunilor sunt efectuate de către procesor, cunoscut și ca CPU (unitatea principală de procesare). Cum aplicațiile din zilele noastre au o componentă grafică considerabilă (jocuri video, aplicații de editare sau proiectare), încărcarea procesorului (CPU) scade semnificativ când procesarea elementelor ce țin grafică 2D sau 3D sunt prelucrate de o componentă dedicată, acceleratorul grafic.
Numărul de cadre pe secundă este un parametru important pentru gameri. Un număr mare de cadre pe secundă e de obicei asociat cu o experiență fluidă în timpul jocurilor. Randarea rapidă a cadrelor 2D și 3D este posibilă datorită acceleratoarelor grafice.
Pe lângă funcțiile de bază, acceleratoarele/modulele grafice mai pot oferi funcții suplimentare: captura video, codare ori decodare video, FireWire, tuner TV, TV OUT, sau posibilitatea de a cupla mai multe monitoare.
Cum funcționează un accelerator grafic?
În timpul rulării unei aplicații, acceleratorul grafic preia sarcinile ce țin de procesarea și afișarea imaginii pe monitor. Uneori se ocupă și de controlul fizicii sau a unor personaje din jocuri, lăsând procesorul (CPU) liber pentru alte instrucțiuni.
Majoritatea acceleratoarelor grafice de nouă generație suportă librăriile OpenGL, DirectX și Vulkan. Aceste librării conțin instrucțiuni standardizate pe care programatorii le pot include în aplicații. De exemplu pentru rotirea sau mișcării unor elemente 3D, de modificare a poligoanelor elementelor grafice, sau pentru simularea propagării luminii ori a formării umbrelor. Aceste funcții standard simplifică procesul de creare a aplicațiilor în care calitatea graficii e importantă.
Tipuri de acceleratoare grafice
Din punct de vedere constructiv, avem mai multe tipuri de accelerator video:
- GPU integrat, ce se utilizează pentru laptop-uri și desktop-uri office (inclus în chipsetul plăcii de bază sau în microprocesor), cu performanțe decente în activități office/internet sau multimedia de bază. De obicei acceleratorul integrat folosește din memoria RAM a sistemului (Shared).
- GPU dedicat, utilizat pentru laptopuri de gaming sau PC AIO (All-in-One), sub forma unui circuit integrat dedicat montat pe placa de bază ce nu poate fi schimbat. Procesorul grafic (GPU) are arhitectură similară cu variantele pentru desktop și memorie video dedicată (GDDR). Varianta aceasta e optimizată pentru un consum de energie redus, de unde apare și o reducere în performanță. Ajută la portabilitate, însă raportul calitate/preț nu este optim.
- Placă video dedicată, se utilizează în sistemele desktop pentru performanțe mari iar raportul calitate/preț este unul foarte bun. Producătorii au ales să includă pe placa de expansiune procesorul grafic (GPU), memoria dedicată pentru prelucrarea video (GDDR), sistemul de răcire și numeroși conectori pentru o compatibilitate cât mai mare . Acestea sunt plăcile video propriu-zise, care sunt interschimbabile în cazul PC-urilor.
Cipurile grafice integrate sunt cel mai des întâlnite la laptop-uri office și portabile. Plăcile și modulele video dedicate sunt întâlnite proponderent în cazul PC-urilor și a laptopurilor pentru jocuri.
De exemplu, cineva care doar navighează pe internet și urmărește filme poate utiliza fără probleme un accelerator grafic integrat. Pasionații de jocuri video sau profesioniștii vor prefera modulele sau plăcile video dedicate. Acestea au o putere mai mare de procesare și mai multă memorie video.