IREWIND, startup tech elvețian şi cu echipă de dezvoltare din România, a adjudecat în 4 aprilie 2014 marele premiu la Salonul de Inventică de la Geneva și premiul categoriei „Design industrial”, cu invenția “OnAirCamera – Smart Pole”.
Sistemul IREWIND realizează streaming (retransmitere) video de pe mai multe camere concomitent și furnizează utilizatorilor filme personalizate, gata editate în cloud. Inovația denumită IREWIND “OnAirCamera” transmite filmele direct către smartphone-ul utilizatorului, fără a fi nevoie de stocarea acestora în cloud.
Startup elvețian cu sediul în Lausanne-EPFL (Școala Politehnică Federală), IREWIND este susținut de echipa de dezvoltare din România și de parteneriate strategice cu producători globali de hardware.
Tehnologia IREWIND a fost validată, tehnic și comercial, atât pe pârtii de ski, cât și la maratoane sau evenimente de ciclism, în parteneriat cu Orange România, Red Bull, Skoda sau Axis Communications. Filmele personalizate s-au bucurat de un real succes în rândul miilor de participanţi, generând, în lanţ, zeci de mii de descărcări şi distribuiri pe reţele sociale.
IREWIND este un sistem automat care înregistrează, editează și furnizează aproape în timp real şi în regim privat, filme personalizate sportivilor de orice nivel. Utilizarea lui presupune în principiu instalarea aplicaţiei personalizate IREWIND disponibile gratuit în AppStore şi GooglePlay.
Aplicabile disciplinelor sportive variate (de la ski, snowboard, tenis, karting, fotbal, mini-fotbal la maraton, ciclism, golf, patinaj) filmele personalizate pot fi atât descărcate cât şi distribuite pe reţelele sociale.
Sistemul combină o rețea de camere inteligente, capabile să urmărească individual evoluția utilizatorul folosind GPS-ul, cip-urile RFID sau BluetoothBeacon. Astfel, sunt create şi livrate filme cool, cu rezoluție standard sau de înaltă definiţie, direct pe telefonul utilizatorului.
Camerele pot fi montate oriunde: pe stâlpi, pe garduri sau chiar pe drone.
Filmările utilizatorului sunt trimise automat către serverele IREWIND folosind o conexiune fixă sau wireless. Aici sunt editate iar, opţional, efecte video și audio pot fi adăugate de către protagonist. Din acest punct, filmele pot fi vizualizate, partajate pe reţele sociale, trimise pe e-mail sau se poate continua editarea lor folosind aplicația.
Produsul “OnAirCamera” inovează prin folosirea resurselor utilizatorului pentru a edita filmele local, direct pe telefonul lui. Folosind propriul smartphone în proximitatea “OnAirCamera”, oricine poate salva filmele sale, fără a mai avea nevoie de un server sau de conexiune la internet. Acestea sunt înlocuite de stâlpii inteligenţi OnAirCamera.