
Atunci când îți construiești un sistem puternic, placa video are un rol central în obținerea unor performanțe mari. Înțelegerea specificațiilor plăcilor video te va ajuta să faci cea mai potrivită alegere, mai ales dacă ești în căutarea unei plăci video pentru jocuri sau aplicații profesionale.
Index articol:
- Tipuri de acceleratoare grafice
- Plăci video dedicate
- Recomandări de plăci video
- Compatibilitatea plăcii video cu sistemul
- Plăci video integrate
- Caracteristicile plăcilor video explicate
1. Tipuri de acceleratoare grafice
Plăcile video sunt de fapt acceleratoare grafice. Acestea pot fi chipuri sau module ce au rolul de a genera și prelucra imaginea ce urmează a fi afișată pe monitor. Pe lângă funcțiile de bază, acceleratoarele/modulele grafice pot oferi funcții suplimentare, cum ar fi captura video, codare ori decodare video, FireWire, tuner TV, TV OUT, sau posibilitatea de a cupla mai multe monitoare.
În funcție de puterea lor de procesare, cipurile grafice pot „propulsa” module video dedicate (dacă au putere mai mare de procesare, sunt practic niște calculatoare orientate pe procesarea video) sau pot fi integrate în alte cipuri ce mai au și alte funcții (dacă nu au o putere mare de procesare).
Acest lucru se întâmplă din rațiuni economice, producătorii de subansamble au observat că pot reduce costurile prin integrarea modului grafic într-un cip cu mai multe funcții. Așadar avem două tipuri de plăci video:
- Cipurile grafice integrate sunt utilizate mai ales la laptop-uri, dar de multe ori și plăcile de bază vin cu cip grafic integrat (în chipsetul plăcii de bază sau chiar în microprocesor), cu performanțe decente în activități office/internet sau multimedia de bază.
- Module dedicate (sau plăci video dedicate). În cazul cipurilor video puternice, pentru obținerea unor performanțe cât mai mari și pentru un upgrade facil, producătorii au ales să creeze module dedicate ce folosesc un tip de memorie optimizată pentru prelucrarea video (GDDR) și au o arhitectură proprie. Acestea sunt plăcile video propriu-zise, care sunt interschimbabile în cazul PC-urilor.
Cipurile grafice integrate sunt cel mai des întâlnite la laptop-uri dar și la PC-uri, pe când modulele video dedicate sunt întâlnite proponderent în cazul PC-urilor și a laptopurilor pentru jocuri.
2. Plăci video dedicate
Daca vrei un calculator pentru jocuri, procesare video, editare grafică, modelare 3D, atunci ai nevoie mai mult ca sigur de o placă video dedicată (cu un preț măcar peste 300 RON).
În acest caz, e bine să te orientezi în funcție de cerințele aplicațiilor pe care vrei să le rulezi, de buget, dar și de restul componentelor sistemului.
Scopul este să creezi o configurație echilibrată, astfel încât toate componentele să funcționeze în parametri optimi.
În cazul unei configurații neechilibrate, componenta mai slabă va fi suprasolicitată sau cel puțin va limita performanțele totale ale sistemului.
3. Recomandări de Plăci Video
Fiindcă sunt întrebat foarte des ce plăci video recomand, am făcut o selecție cu plăcile video care au un raport/calitate preț excelent.

4. Compatibilitatea plăcii video cu sistemul
Cu toate că lucrurile par complicate, când vorbim de compatiblilitatea plăcii video cu sistemul, trebuie avute în vedere două aspecte:
- Interfața plăcii video (care cel mai probabil este PCI-Express). Atât timp cât placa se potrivește în slot, nu ar trebui să îți faci prea multe probleme. Memoria plăcii video este una, memoria calculatorului este alta (așa că nu are rost să îți bați capul că o memorie e DDR3 și alta DDR5). Este indicat totuși să arunci o privire înainte pe manualul plăcii de bază, ca să te asiguri că nu există anumite limitări.
- Sursa de alimentare trebuie să poată alimenta fără probleme întregul sistem. Pentru a afla mai multe informații recomand articolul dedicat despre sursele de alimentare pentru PC.
5. „Plăci video” integrate
De fapt este vorba de un cip integrat, care nu are toate resursele necesare dedicate și folosește din resursele sistemului (memorie RAM, de exemplu).
Deoarece cipul grafic este integrat și nu are un design modular, nu este upgradabil. Upgrade-ul se poate face prin adăugarea unei plăci video dedicate, în cazul PC-urilor.
Avantajul integrării funcțiilor grafice într-un chip multifuncțional este scăderea costurilor de producție. Performanțele „plăcilor video” integrate sunt cel mult medii, de obicei fiind inferioare. Cu toate astea, pentru navigare pe internet, activități office și multimedia ușoare, un astfel de chip ar trebui să fie mulțumitor.
Deși integratorii permit “sharing” de memorie RAM (care se va imparti între cipul video și sistem) de până la 512 MB, îți recomand să nu aloci mai mult de 256 MB (de obicei sunt suficienți și 128 MB). Poți testa diverse configurații, însă dupa parerea mea, 256+ MB de memorie ajută la rezolutii prea mari pentru capacitatea de procesare a cipului grafic integrat. Așa că nu are rost să irosești memoria RAM.
Cand vrei să cumperi un sistem nou, este foarte important să stabilești pentru ce îl vei folosi, pentru că dacă îl veti utiliza la navigare web, muzică, mesagerie, filme sau jocuri cu grafică slabă, o placă de bază cu cip video integrat, este suficientă. Astfel poți economisi între 100-200 RON.
6. Caracteristicile plăcilor video explicate
- Interfata cu placa de baza (AGP, PCI, PCI-express, PCI-express 2.0). Alegeti interfata astfel incat placa video sa fie compatibila cu placa de baza, altfel aveti sanse sa nu se potriveasca in slot. Interfata nu este chiar asa de importanta, mai ales ca acum se gasesc in mare parte placi pe PCI Express, insa am trecut-o prima pentru a accentua importanta compatibilitatii intre placa video si placa de baza.
- Model/Serie GPU (Graphics processing unit), care este unitatea de procesare grafica (“procesorul” placii video). Ce e bine de stiut, este ca indiferent de producator, doua placi cu acelasi GPU se vor comporta aproape la fel. Mai putin in cazul in care integratorii cresc anumiti parametri peste limita recomandata de producatori. Dar diferentele nu sunt foarte mari.
- Pixel Pipelines sunt unitatile de procesare ale pixelilor din GPU, si cu cat sunt mai multe, cu atat se pot procesa mai multi pixeli in paralel.
- Frecventa si tipul (GDDR 1, 2 3, 4, 5) memoriei video. Frecventa memoriei video influenteaza foarte mult performata placii video, si este mult mai importanta decat cantitatea memoriei video. E bine sa stiti ca pentru GDDR1 frecventa ajunge pana la 400Mhz (nu cred ca se mai foloseste, valoarea de 400 Mhz este standard, poate fi sensibil depasita), GDDR2 pana la 800Mhz, GDDR3 si GDDR4 1400-1800 Mhz, GDDR5 pana la 3600-3900 MHz. La frecventa memoriilor se “joaca” overclockerii cel mai des.
- Latimea de banda a magistralei (BUS) (64, 128 ,256 bit). Cu cat mai mare cu atat mai bine, pentru ca transferul de date se va realiza mai rapid intre GPU si memorie..
- Frecventa GPU, influenteaza sensibil performantele placii video, insa nu poate fi variata foarte mult.
- Cantitatea de memorie video este uneori o unealta de marketing, cumparatorii fiind “pacaliti” sa cumpere memorie, desi nu ii ajuta cu nimic. Cantitatea de memorie ajunge sa devina importanta la rezolutii mari, deci la placile care au GPU-uri capabile de un framerate (numar de cadre pe secunda) decent la rezolutii mari. La placile ieftine, memoria RAM in exces este inutila. La fel de ineficienta mi se pare si tehnologia Turbo Cache, care este o “impartire” (sharing) similara cu cea de la placa video integrata, doar ca placa video dedicata vine cu o cantitate mica de memorie video, ce poate fi suplimentata din cea a sistemului (RAM).
- Sistemul de racire poate fi pasiv sau activ. Sistemul pasiv este constituit dintr-un radiator de mari dimensiuni; avantajul acestui tip de racire este faptul ca nu produce zgomot, insa cu pretul incalzirii GPU-ului aproape de limita maxima superioara. Overclock-ing-ul este contraindicat in cazul racirii pasive, mai putin in cazul in care se adauga un ventilator care sa raceasca radiatorul, transformand racirea in una activa. Sistemul de racire activa are atat un radiator (mai mic decat in cazul racirii pasive) racit de un ventilator. Temperatura medie la care este mentinut GPU-ul este mult mai mica decat in cazul racirii pasive, insa acest sistem produce zgomot (care uneori poate fi redus folosind o aplicatie de monitorizare si control hardware).
- Versiunea Direct-X este practic o colecte de API dezvoltata de Microsoft pentru a oferi dezvoltatorilor de software acces la functiile de nivel scazut ale hardware. Ca idee, cu cat este mai recenta cu atat mai bine (10+).
- Shader Model, se refera la niste seturi de instructiuni (Vertex, Geometry, Pixel) folosite de OpenGL si Direct3D care faciliteaza utilizarea de efecte grafice. De asemenea cu cat versiunea este mai recenta cu atat mai bine.
- Interfata cu display-ul: DVI, VGA (D-SUB), TV-Out (S-Video, RCA).
- Numarul de monitoare ce pot fi conectate la placa video.
- Suportul pentru compresie, decompresie video (MPEG, HD); elibereaza procesorul sistemului de sarcina compresiei si decompresiei fisierelor video.
- Suport VIVO (video-in/video-out), util pentru digitizrea semanlului analogic in timp real.
- Posibilitatea interconectarii in Crossfire (ATI) sau SLI (nVidia), asta daca doriti sa folositi mai multe placi video pe un singur sistem.
Cateva dintre aceste specificatii se găsesc pe site-urile magazinelor online, insa îți recomand sa te documentezi atent si de pe site-urile producatorilor. Este important și suportul pe care aceștia ți-l oferă (drivere, manuale, firmware). Am prezentat acum ceva timp GPH Benchmark, un site ce permitea accesul la o baza de date cu performatele, și specificatiile GPU-urilor. Recomand să îl folosești cu încredere, alături de forumurile de specialitate.
Aproape de final, îți amintesc de un artificiu pe care il poți face la achizitia unui sistem nou, mai precis să alegi o placă de bază cu modul video integrat, urmând ca puțin mai târziu să achizitionezi o placă video dedicată. Acest artificiu te-ar putea ajuta în cazul în care dispui de un buget limitat în momentul achiziției sistemului.
Ultima Actualizare: 11 Noiembrie 2020




Salut Alex stiu ca nu e sectiunea potrivita dar vreau sa imi cumpar un hard disk de 500 gb , eu il folosesc zilnic (70 jocuri ) ce imi recomanzi ? am gasit ceva de la emag dar nu sunt sigur de calitatea lor
Salut Marian, îți recomand Seagate Expansion External 2TB USB 3.0, este ceva mai rapid decât hdd-urile externe obișnuite, la 7200rpm.
si un hhd intern de 500 gb ce firma ai recomanda , am gasit HDD Toshiba 500GB, 7200rpm, 32MB, SATA 3.0.
Salut Marian, HDD Toshiba 500GB, 7200rpm, 32MB, SATA 3.0 e o alegere ok.
ok multumesc , m-am luat si eu dupa ce au scris altii
As dori si eu cateva informatii de compatibilitate.
Am o placa video Asus ATI Radeon HD 3800 series (EAH 3850/G/HTDI/512M) si as vrea sa imi cumpar o placa video Sapphire ATI Radeon HD 7850 2GB OC si sa le interconectez prin CrosFireX.
Este posibil cumva sa intampin ceva probleme la interconectare daca nu sunt acelasi model ?
Din cat am cautat eu si mi-am dat seama, trebuie doar procesoarele GPU sa fie la fel, sau gresesc ?
Multumesc anticipat.
Da, de preferat este să fie la fel.
salut Alex vreu si eu sa stiu cam ce placa video ar fi cmpatibila cu pc meu.
detali pc WINDOWS 7 HOME PREMIU 32 BITS
2GB RAM PROCESOR. INTEL PENTIUM (R) DUAL CPU 2200GHz
PLACA VIDEO ATI Radeon HD 3400 Series
PLACA DE BAZA NUme Acer F672CR banda 6400 MB/s. ID 03/08/2008-SiS-672-6A7IGFK0C-00
Velocità FSB supportate FSB533, FSB800
Supporto hardware DirectX DirectX v10.1
sursa 350
vreu o placa sa pot juca fifa 14 nefs 13 buget 400 .600 lei
multumesc frumos
Salut Dany, din nefericire sistemul tău este destul de slăbuț. Ar fi indicat mai degrabă să îl schimbi cu totul dacă vrei să te joci, altfel e nevoie să schimbi și sursa și placa video.
Salut,vreau sa-mi cumpar si eu o placa video care sa coste intre 250-350 ron momentan am nvidia gt 610 si as vrea un upgrade ca sa pot juca jocurile mai noi am gasit pe un site nvidia gtx 275 la 310 ron noua dar nu stiu sigur daca imi merge pe placa de baza Gygabyte GA-945GZM-S2 si o sursa de 400 W. Astept Raspuns. Multumesc Anticipat !!!
Salut Adrian, îți recomand .
Salut Alexandru cred ca te-am mai intrebat asta dar as vrea sa stiu daca placa mea de baza GIGABYTE H61M-DS2H are suport PCI-Express 3.0, eu am vazut in manualul ei ca are: 1 port PCI-Express x16 care mai zice ca portul pci x16 poate deveni un port 3.o daca am CPU Intel 22nm dar eu am un Intel i3 3220-3.3 Ghz oare merge, pt ca as vrea sa imi iau acum de Black Fiday ori un GTX 650 OC EDITION 2GB ori un AMD HD 7770 Vapor-X oare sunt compatibile pt ca amandoua cer port PCI-Express 3.0 🙁
Sunt compatibile, eu nu m-aș crampona foarte tare în PCI 3.0.
Pai sigur? eu in momentul de fata am un Nvidia GeForce GT 220 1GB si as vrea sa o schimb pt ca nu face fata la jocurile de acum decat pe setari low-medi si as vrea 1 din cele 2 mentionate mai sus de Black Friday si as vrea sa nu dau banii degeaba pe ele. 😀
Si inca ceva, imi trb o anumita memorie pe ram pt una din placile video pe care le vreau, am 4 Gb Ram merge??
salut alex mai interesa o informatie , un update la bios , mi-ar face rau la pc sau un bine.
placa de baza asus.com/Motherboards/P5G41TM_LX/
procesor 2 duo 8400
ram geil 4 gb 1600
vreau sa urc procesoru la 1333 si rami la fel si sa pot controla coolerul auxiliar separat!
În mod normal ar trebui să facă bine, dar uneori nu merge totul cum trebuie. Tu ce versiune ai acum?
Salut eu am o placa de baza asrock g41c-gs recent cumparat un procesor intel e2200 2.20 ghz ram 4gb sursa de 500w si am o placa video 8600 gt 512mb si 256 biti si vreau sa.mi cumpar alta placa video ce imi recomanzi:)? Multumesc.
Ce buget ai la dispoziție?
Sa inteleg ca Asus AMD Radeon R9 270X e mai buna decat Gigabyte nVidia GeForce GTX760 ???? Eu am achiziotionat Gigabyte nVidia GeForce GTX760 si sunt foarte multumit!
Nu e mai bună, dar e pe aproape. 😀
Spune-mi te rog, se merita sa investesti intr-un hdd SSD. Doar pt win si programe. Prezenta lui stiu ca se simte..ca e mai rapid hdd, booteaza mai rapid. Dar se simte la toate chestiile ce le faci pe calculator? ms
Eu zic că se merită. Nu compensează procesorul sau placa video, dar în Windows totul se mișcă mult mai repede.
ms
Salut, am o placa de baza Gigabyte GA-P55A-UD3, procesor Intel Core i5 760 (2.80Ghz), 4GB Ram, carcasa este mare CoolerMaster HAF 922 si am si o placa video Palit GeForce GTX 260 chestia e ca placa video pe care o am suporta doar directx 10 si jocurile aparute mai noi au nevoie de directx 11. Tot ce mai ramane e sa cumpar inca o placa vide ce suporta directx 11, asa ca as vrea sa imi sugerezi ce sa cumpar cu un buget maxim 300 Lei? (Tot odata as vrea sa imi sugerezi o placa buna pana in 1000 Lei).
Salut Cătălin, îți recomand Asus AMD Radeon R9 270X.
Iti multumesc mult pentru recomandare! As vrea sa imi mai raspunzi la o intrebare. Se merita sa dau acei 200 lei in plus pentru a cumpara Asus nVidia GeForce GTX760 sau Gigabyte nVidia GeForce GTX760 ?