Placa Video – Sfaturi de achiziție

Atunci când îți construiești un sistem puternic, placa video are un rol central în obținerea unor performanțe mari. Înțelegerea specificațiilor plăcilor video te va ajuta să faci cea mai potrivită alegere, mai ales dacă ești în căutarea unei plăci video pentru jocuri sau aplicații profesionale.

Index articol:

  1. Tipuri de acceleratoare grafice
  2. Plăci video dedicate
  3. Recomandări de plăci video
  4. Compatibilitatea plăcii video cu sistemul
  5. Plăci video integrate
  6. Caracteristicile plăcilor video explicate

1. Tipuri de acceleratoare grafice

Plăcile video sunt de fapt acceleratoare grafice. Acestea pot fi chipuri sau module ce au rolul de a genera și prelucra imaginea ce urmează a fi afișată pe monitor. Pe lângă funcțiile de bază, acceleratoarele/modulele grafice pot oferi funcții suplimentare, cum ar fi captura video, codare ori decodare video, FireWire, tuner TV, TV OUT, sau posibilitatea de a cupla mai multe monitoare.

În funcție de puterea lor de procesare, cipurile grafice pot „propulsa” module video dedicate (dacă au putere mai mare de procesare, sunt practic niște calculatoare orientate pe procesarea video) sau pot  fi integrate în alte cipuri ce mai au și alte funcții (dacă nu au o putere mare de procesare).

Acest lucru se întâmplă din rațiuni economice, producătorii de subansamble au observat că pot reduce costurile prin integrarea modului grafic într-un cip cu mai multe funcții. Așadar avem două tipuri de plăci video:

  • Cipurile grafice integrate sunt utilizate mai ales la laptop-uri, dar de multe ori și plăcile de bază vin cu cip grafic integrat (în chipsetul plăcii de bază sau chiar în microprocesor), cu performanțe decente în activități office/internet sau multimedia de bază.
  • Module dedicate (sau plăci video dedicate). În cazul cipurilor video puternice, pentru obținerea unor performanțe cât mai mari și pentru un upgrade facil, producătorii au ales să creeze module dedicate ce folosesc un tip de memorie optimizată pentru prelucrarea video (GDDR) și au o arhitectură proprie. Acestea sunt plăcile video propriu-zise, care sunt interschimbabile în cazul PC-urilor.

Cipurile grafice integrate sunt cel mai des întâlnite la laptop-uri dar și la PC-uri, pe când modulele video dedicate sunt întâlnite proponderent în cazul PC-urilor și a laptopurilor pentru jocuri.

2. Plăci video dedicate

Daca vrei un calculator pentru jocuri, procesare video, editare grafică, modelare 3D, atunci ai nevoie mai mult ca sigur de o placă video dedicată (cu un preț măcar peste 300 RON).

În acest caz, e bine să te orientezi în funcție de cerințele aplicațiilor pe care vrei să le rulezi, de buget, dar și de restul componentelor sistemului.

Scopul este să creezi o configurație echilibrată, astfel încât toate componentele să funcționeze în parametri optimi.

În cazul unei configurații neechilibrate, componenta mai slabă va fi suprasolicitată sau cel puțin va limita performanțele totale ale sistemului.

3. Recomandări de Plăci Video

Fiindcă sunt întrebat foarte des ce plăci video recomand, am făcut o selecție cu plăcile video care au un raport/calitate preț excelent.

Placi video gaming

4. Compatibilitatea plăcii video cu sistemul

Cu toate că lucrurile par complicate, când vorbim de compatiblilitatea plăcii video cu sistemul, trebuie avute în vedere două aspecte:

  • Interfața plăcii video (care cel mai probabil este PCI-Express). Atât timp cât placa se potrivește în slot, nu ar trebui să îți faci prea multe probleme. Memoria plăcii video este una, memoria calculatorului este alta (așa că nu are rost să îți bați capul că o memorie e DDR3 și alta DDR5). Este indicat totuși să arunci o privire înainte pe manualul plăcii de bază, ca să te asiguri că nu există anumite limitări.
  • Sursa de alimentare trebuie să poată alimenta fără probleme întregul sistem. Pentru a afla mai multe informații recomand articolul dedicat despre sursele de alimentare pentru PC.

5. „Plăci video” integrate

De fapt este vorba de un cip integrat, care nu are toate resursele necesare dedicate și folosește din resursele sistemului (memorie RAM, de exemplu).

Deoarece cipul grafic este integrat și nu are un design modular, nu este upgradabil. Upgrade-ul se poate face prin adăugarea unei plăci video dedicate, în cazul PC-urilor.

Avantajul integrării funcțiilor grafice într-un chip multifuncțional este scăderea costurilor de producție. Performanțele „plăcilor video” integrate sunt cel mult medii, de obicei fiind inferioare. Cu toate astea, pentru navigare pe internet, activități office și multimedia ușoare, un astfel de chip ar trebui să fie mulțumitor.

Deși integratorii permit “sharing” de memorie RAM (care se va imparti între cipul video și sistem) de până la 512 MB, îți recomand să nu aloci mai mult de 256 MB (de obicei sunt suficienți și 128 MB). Poți testa diverse configurații, însă dupa parerea mea, 256+ MB de memorie ajută la rezolutii prea mari pentru capacitatea de procesare a cipului grafic integrat. Așa că nu are rost să irosești memoria RAM.

Cand vrei să cumperi un sistem nou, este foarte important să stabilești pentru ce îl vei folosi, pentru că dacă îl veti utiliza la navigare web, muzică, mesagerie, filme sau jocuri cu grafică slabă, o placă de bază cu cip video integrat, este suficientă. Astfel poți economisi între 100-200 RON.

6. Caracteristicile plăcilor video explicate

  • Interfata cu placa de baza (AGP, PCI, PCI-express, PCI-express 2.0). Alegeti interfata astfel incat placa video sa fie compatibila cu placa de baza, altfel aveti sanse sa nu se potriveasca in slot. Interfata nu este chiar asa de importanta, mai ales ca acum se gasesc in mare parte placi pe PCI Express, insa am trecut-o prima pentru a accentua importanta compatibilitatii intre placa video si placa de baza.
  • Model/Serie GPU (Graphics processing unit), care este unitatea de procesare grafica (“procesorul” placii video). Ce e bine de stiut, este ca indiferent de producator, doua placi cu acelasi GPU se vor comporta aproape la fel. Mai putin in cazul in care integratorii cresc anumiti parametri peste limita recomandata de producatori. Dar diferentele nu sunt foarte mari.
  • Pixel Pipelines sunt unitatile de procesare ale pixelilor din GPU, si cu cat sunt mai multe, cu atat se pot procesa mai multi pixeli in paralel.
  • Frecventa si tipul (GDDR 1, 2 3, 4, 5) memoriei video. Frecventa memoriei video influenteaza foarte mult performata placii video, si este mult mai importanta decat cantitatea memoriei video. E bine sa stiti ca pentru GDDR1 frecventa ajunge pana la 400Mhz (nu cred ca se mai foloseste, valoarea de 400 Mhz este standard, poate fi sensibil depasita), GDDR2 pana la 800Mhz, GDDR3 si GDDR4 1400-1800 Mhz, GDDR5 pana la 3600-3900 MHz. La frecventa memoriilor se “joaca” overclockerii cel mai des.
  • Latimea de banda a magistralei (BUS) (64, 128 ,256 bit). Cu cat mai mare cu atat mai bine, pentru ca transferul de date se va realiza mai rapid intre GPU si memorie..
  • Frecventa GPU, influenteaza sensibil performantele placii video, insa nu poate fi variata foarte mult.
  • Cantitatea de memorie video este uneori o unealta de marketing, cumparatorii fiind “pacaliti” sa cumpere memorie, desi nu ii ajuta cu nimic. Cantitatea de memorie ajunge sa devina importanta la rezolutii mari, deci la placile care au GPU-uri capabile de un framerate (numar de cadre pe secunda) decent la rezolutii mari. La placile ieftine, memoria RAM in exces este inutila. La fel de ineficienta mi se pare si tehnologia Turbo Cache, care este o “impartire” (sharing) similara cu cea de la placa video integrata, doar ca placa video dedicata vine cu o cantitate mica de memorie video, ce poate fi suplimentata din cea a sistemului (RAM).
  • Sistemul de racire poate fi pasiv sau activ. Sistemul pasiv este constituit dintr-un radiator de mari dimensiuni; avantajul acestui tip de racire este faptul ca nu produce zgomot, insa cu pretul incalzirii GPU-ului aproape de limita maxima superioara. Overclock-ing-ul este contraindicat in cazul racirii pasive, mai putin in cazul in care se adauga un ventilator care sa raceasca radiatorul, transformand racirea in una activa. Sistemul de racire activa  are atat un radiator (mai mic decat in cazul racirii pasive) racit de un ventilator. Temperatura medie la care este mentinut GPU-ul este mult mai mica decat in cazul racirii pasive, insa acest sistem produce zgomot (care uneori poate fi redus folosind o aplicatie de monitorizare si control hardware).
  • Versiunea Direct-X este practic o colecte de API dezvoltata de Microsoft pentru a oferi dezvoltatorilor de software acces la functiile de nivel scazut ale hardware. Ca idee, cu cat este mai recenta cu atat mai bine (10+).
  • Shader Model, se refera la niste seturi de instructiuni (Vertex, Geometry, Pixel) folosite de OpenGL si Direct3D care faciliteaza utilizarea de efecte grafice. De asemenea cu cat versiunea este mai recenta cu atat mai bine.
  • Interfata cu display-ul: DVI, VGA (D-SUB), TV-Out (S-Video, RCA).
  • Numarul de monitoare ce pot fi conectate la placa video.
  • Suportul pentru compresie, decompresie video (MPEG, HD); elibereaza procesorul sistemului de sarcina compresiei si decompresiei fisierelor video.
  • Suport VIVO (video-in/video-out), util pentru digitizrea semanlului analogic in timp real.
  • Posibilitatea interconectarii in Crossfire (ATI) sau SLI (nVidia), asta daca doriti sa folositi mai multe placi video pe un singur sistem.

Cateva dintre aceste specificatii se găsesc pe site-urile magazinelor online, insa îți recomand sa te documentezi atent si de pe site-urile producatorilor. Este important și suportul pe care aceștia ți-l oferă (drivere, manuale, firmware). Am prezentat acum ceva timp  GPH Benchmarkun site ce permitea accesul la o baza de date cu performatele, și specificatiile GPU-urilor. Recomand să îl folosești cu încredere, alături de forumurile de specialitate.

Aproape de final, îți amintesc de un artificiu pe care il poți face la achizitia unui sistem nou, mai precis să alegi o placă de bază cu modul video integrat, urmând ca puțin mai târziu să achizitionezi o placă video dedicată. Acest artificiu te-ar putea ajuta în cazul în care dispui de un buget limitat în momentul achiziției sistemului.

Ultima Actualizare: 11 Noiembrie 2020

Trimite articolul și prietenilor tăi!

934 comentarii

  1. as vrea sa imi iau o placa video evga 9400gt 512 mb ddr2 pentru placa me de baza biostar p4m900-se as vrea sa stiu daca aceasta placa video este compatibila cu placa mea de baza.

  2. Salut Alex. Vreau sa-mi cumpar placa video Radeon r7 250, ar merge pe sistemul meu fara sa se restarteze Pc-ul:
    Placa de baza:Gigabyte GA-945GZM-S2
    Procesor:Intel Pentium D 805 @2.66 Ghz
    Ram:3GB ddr2
    Placa video curenta: Ati Radeon hd 4300/4500

    Vreau sa-mi iau aceasta placa video deoarece nu se complica cu alimentare separata cu 6 pini si ruleaza jocurile din prezent la detalii decente.Am urmarit multe teste, unboxinguri si reviewuri si sunt convins ca aceasta placa este perfecta pentru mine. Nu doresc neaparat sa am cele mai noi jocuri precum Bf4, Tomb Raider, Metro last light etc., dar macar sa ruleze filmele pe hd fara probleme si jocuri mai vechi precum Skyrim, Modern warfare 2,3, Tdu 2, si altele. MULTUMESC MULT!

  3. Multumesc tare mult de sfat!Am ales Asus AMD Radeon R7 250 si sper sa fi facut o alegere buna sii pretul fiind destul de corect (cred)
    O zi buna!

  4. Salut, Alexandru! Am si eu un sistem pc cu urmatoarea configuratie:
    Placa de baza: Asrock H61M
    Slot: PC
    Procesor: Intel Celeron Dual-Core G1620 (2.7 Ghz)
    Ram: 4 Gb DDR3
    Sursa: 480 W (nu stiu numele acesteia)
    Slot PCI Express 3.0 x16 si 2.0 x1
    As dori o placa sa se incadreze in 200-300 lei. Nu sunt mare inrait al jocurilor doar doresc sa joc ceva jocuri mediocre la o grafica medie si in rest pt filme hd si editat video.
    Multumesc frumos!

  5. Salut am o placa de baza: p4m900 micro 775
    procesor: Intel Pentium Dual CPU E2180 2.00Ghz si vreau sa il upgradez cu Procesor Intel Celeron Dual Core E1600 2.4GHz 512K fsb 800 SLAQY socket 775
    Ram: 4Gb Ram DDR 2 si vreau sa cumpar o Placa video Asus NVIDIA GeForce GT 630, 2048MB, DDR3, 128bit, HDMI, DVI, VGA, Dust-Proof Fan unt compatibile toate aceste piese astept raspuns

  6. placa baza: ASUS P5VDZ-VM SE
    proces: Intel Dual Core 1,8Ghz
    memorie: 4Gb DDR2
    sursa 500w

    recent am achizitionat o placa Gainward GeForce GTX 650 1024Mb GDDR5 128Bit
    nu vrea sa afiseze nimic pe monitor. Va rog din suflet ….cauza?? Placa dde baza e problema? E prea veche? Va multumesc anticipat de raspuns. ASTEPT …imi maninca baiatul urechile ca nu-i merge Pc-ul 🙁 !

    • Ar trebui să meargă. Poate mai trebuie conectată vreo alimentare separată la placa video, sau poate nu este bine conectată la sistem. Îmi puteți descrie ce se întâmplă când porniți calculatorul? Se aude vreun bip?

  7. Buna.Eu am o placa de baza Gigabyte F2A88X-D3H si un procesor Trinity A10 5800K.As vrea sa stiu daca pot adauga o placa video dedicata mentionez ca nu vreau sa fac crossfire.Daca voi adauga aceasta placa dedicata va trebui sa dezactivez placa integrata in procesor?Multumesc

  8. Salut as vrea sa cumpar o placa video noua. Am un buget de 400/600 lei
    Placa de baza P5B-DE
    Procesor Intel core Quad 9400 2.66 GHz
    Ram 4GB
    Imi poti da o recomandare? Multumesc 🙂

    • Multumesc de recomandare dar m-am mai uitat dupa alte placi inainte sa-mi raspunzi si am vazut aceasta placa pcgarage.ro/placi-video/gigabyte/geforce-gtx-660-oc-windforce-2x-2gb-ddr5-192-bit-hdmi/ care ofera si jocul Watch Dogs . As fi dispus sa mai adaug un milion daca dau si jocul care e vreo 200 lei+ 😀

        • Salut , am cumparat placa video Gigabyte GeForce GTX 660 OC WindForce 2X 2GB DDR5 192-bit si acum de fiecare data cand pornesc un joc mi se restarteaza PC-ul. Vreo solutie?
          Placa de baza P5B-DE
          Procesor Intel core Quad 9400 2.66 GHz
          Placa video GeForce GTX 660 OC WindForce 2X 2GB DDR5 192-bit
          Ram 4GB
          Sursa Inter-Tech Energon 550W

    • Salut Andrei, e posibil să fie din cauza sursei, care nu face față. Te-ai uitat să nu cumva să fie nevoie să conectezi o alimentare separată?

Comentariile sunt închise.

Confidențialitate

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență posibilă când îl vizitezi. Informațiile de tip cookie sunt stocate în navigatorul tău de Internet și sunt utile pentru memorarea preferințelor tale, iar atunci când revii pe site-ul nostru nu e nevoie să le introduci din nou. De asemenea, informațiile cookie ne ajută să observăm ce pagini din site sunt vizitate cel mai des și sunt considerate utile de către utilizatorii noștri.

Poți schimba setările cookie-urilor din meniul din stânga al aceste ferestre.